Sănătatea creierului nu depinde doar de gene sau de stilul de viață. Un studiu recent adaugă un factor de risc pe care îl respiri zilnic: poluarea. Pentru femeile trecute de o anumită vârstă, aerul contaminat a fost asociat cu subțierea unor regiuni cerebrale esențiale pentru memorie, aceleași zone vulnerabile în boala Alzheimer.
Cifrele sunt un semnal de alarmă. La participantele cu o vârstă medie de 78 de ani, fiecare microgram suplimentar pe metru cub de pulberi fine în suspensie (PM2.5) a fost legat de o modificare a grosimii corticale echivalentă cu aproximativ 13 luni de îmbătrânire. În cazul dioxidului de azot (NO2), fiecare parte pe miliard în plus a corespuns unei îmbătrâniri simulate de circa trei luni. Concluziile provin din analiza scanărilor cerebrale a 1.097 de femei, niciuna cu demență sau istoric de accident vascular cerebral.
Interesant este că efectul nu este universal. Cercetătorii au observat un model complet diferit la bărbații mai tineri, cu o vârstă medie de 62 de ani, dintr-un al doilea grup analizat. La ei, o expunere mai mare la poluare a fost asociată, paradoxal, cu un cortex mai gros în aceleași regiuni cerebrale. Legătura dintre poluarea cu PM2.5 și acest efect de îngroșare a cortexului a scăzut treptat între 55 și 64 de ani, devenind negativă după pragul de 65 de ani.
Lauren Salminen, autoarea principală a studiului și profesor asistent de cercetare în neurologie, subliniază că „poluarea aerului nu a corespuns unui model uniform de structură cerebrală la toți participanții. Constatările contrastante sugerează că răspunsul creierului la poluare se poate schimba pe parcursul procesului de îmbătrânire”. Potrivit cercetării publicate în NeuroToxicology, „urmărirea oamenilor în timp va fi esențială pentru a determina ce înseamnă aceste modele pentru riscul de Alzheimer”. Lyla
Salminen oferă și o posibilă explicație pentru aceste diferențe. „Descoperirile noastre ridică posibilitatea ca modificările cerebrale legate de poluare să nu fie liniare. Un cortex mai gros la un moment dat în viață ar putea reprezenta un răspuns biologic precoce, în timp ce subțierea mai târziu în viață ar putea reflecta daune acumulate”, a precizat ea. Aceasta rămâne o ipoteză ce necesită testare în studii viitoare, care să urmărească aceiași indivizi pe măsură ce îmbătrânesc.
Arthur W. Toga, director al Stevens INI, încadrează poluarea ca fiind „un factor de risc larg răspândit și potențial modificabil care afectează oamenii din întreaga comunitate”. El adaugă că imagistica cerebrală modernă este o unealtă puternică pentru a investiga cum acționează acești factori cu mult înainte de apariția simptomelor clinice. „Înțelegerea momentului în care încep aceste modificări și cum evoluează ele ar putea, în cele din urmă, contribui la ghidarea unor abordări mai eficiente pentru protejarea sănătății creierului”, a concluzionat Toga.
Verdictul este simplu: discuția despre prevenția declinului cognitiv se extinde dincolo de sala de sport și farfurie, ajungând direct la calitatea aerului din jurul casei. Studiul este relevant în special pentru femeile de vârstă mijlocie și înaintată, o categorie mai expusă riscurilor asociate cu Alzheimer, și mută atenția spre un factor de mediu adesea ignorat.
