Obsesia pentru performanță și rezultate rapide încă de la grădiniță a devenit o normă pentru mulți părinți din România. Monica Tătar, femeia care a adus în țară metoda japoneză Shichida, trage însă un semnal de alarmă și propune o abordare radical diferită, axată pe dezvoltarea armonioasă, nu pe competiție forțată.
O misiune personală, nu un business
Să fim serioși, de câte ori nu te-ai uitat în parc la alți copii și te-ai întrebat dacă al tău face destule? Pentru Monica Tătar, această căutare a devenit o misiune. Totul a pornit de la propriul copil și de la dorința de a-i oferi cea mai bună dezvoltare, transformându-se într-un proiect pentru o întreagă generație.
„Aducerea metodei Shichida în România nu a pornit dintr-o intenţie de business, ci dintr-o motivaţie profund personală. Când băieţelul meu era foarte mic, am căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea lui, iar astfel am descoperit metoda Shichida. Mi-am dorit să o aduc în România pentru el. Procesul a fost însă lung și dificil, iar până am semnat contractul de master franciză, el depășise deja vârsta optimă pentru care metoda este gândită în forma ei cea mai profundă. A fost un moment emoţionant, dar și unul care mi-a schimbat perspectiva. Am înţeles că această metodă nu este importantă doar pentru copilul meu, ci pentru o întreagă generaţie de copii și pentru părinţii care au nevoie de repere clare în educaţia timpurie”, explică Monica Tătar.
Iar în peisajul educațional românesc, lucrurile sunt adesea duse la extreme. „În România, se observă două extreme: fie o educaţie rigidă, centrată excesiv pe performanţă, fie una permisivă, fără structură. Metoda Shichida vine cu un echilibru rar: oferă structură fără presiune și susţine performanţa fără să sacrifice bucuria învăţării. M-a convins mai ales impactul real pe care îl poate avea în primii ani de viaţă, o perioadă esenţială pe care încă o subestimăm. Dincolo de tehnici, Shichida schimbă și felul în care adultul privește copilul: cu mai multă încredere, răbdare și respect.”
Perioada de aur a creierului
Dar cum funcționează, mai exact, această metodă? V-ați gândit vreodată de ce copiii mici par să absoarbă informații ca un burete? Metoda Shichida se bazează exact pe această capacitate unică din primii ani de viață.
„Când vorbesc despre „antrenarea întregului creier” în metoda Shichida, nu mă refer la performanţă forţată, ci la stimularea echilibrată a ambelor emisfere cerebrale în perioada în care creierul copilului are cea mai mare plasticitate. În primii ani de viaţă, copilul trece printr-o etapă unică, numită adesea „perioada de aur”, în care poate absorbi, memora și învăţa intuitiv cu o ușurinţă remarcabilă”, detaliază Tătar. Așa cum reiese dintr-un dialog amplu publicat de Revistaioana, abordarea corectă nu înseamnă forțare. „Metoda Shichida valorifică această fereastră de dezvoltare prin stimularea emisferei drepte, asociată cu intuiţia, memoria vizuală și creativitatea, fără a neglija partea logică și analitică. Totul se face prin joc, ritm, imagini, emoţie și conexiune, nu prin presiune sau acumulare mecanică de informaţii. Primii ani sunt esenţiali pentru că atunci se construiește fundaţia nu doar cognitivă, ci și emoţională: încrederea în sine, relaţia cu învăţarea și deschiderea către lume. Esenţa metodei nu este să grăbească dezvoltarea, ci să folosească inteligent momentul în care copilul este cel mai pregătit să înveţe natural.”
Rezultate reale fără presiune
Presiunea pe rezultate rapide este uriașă în societatea actuală. Numai că, în educație, graba strică treaba și poate lăsa urme adânci pe termen lung.
„Am observat și eu această presiune pe rezultate rapide și cred că aici se pierde esenţa educaţiei. Metoda Shichida schimbă perspectiva: nu ne uităm doar la ce știe copilul acum, ci la cum se dezvoltă pe termen lung. Dincolo de rezultate vizibile, precum memoria, concentrarea sau viteza de procesare, accentul real este pe echilibru, cognitiv, emoţional și relaţional. Copilul nu este grăbit, comparat sau presat, ci susţinut să crească în ritmul lui, într-un spaţiu de încredere și siguranţă”, afirmă Monica Tătar.
Paradoxul este clar .
„Paradoxal, tocmai această lipsă de presiune duce la rezultate reale și durabile. Pentru mine, asta este diferenţa esenţială: nu construim performanţă pe termen scurt, ci fundamentul unui copil echilibrat, care va ști să înveţe și să se adapteze pe tot parcursul vieţii.”
Ce se construiește dincolo de note
Hai să vedem ce se întâmplă, pe bune, dincolo de calcule și memorare. Metoda nu urmărește doar să umple capul copilului cu informații, ci să construiască o fundație interioară solidă.
„Pentru mine, metoda Shichida nu este doar un set de tehnici, ci o viziune care mi-a schimbat profund felul în care privesc copilul și învăţarea. Cred, înainte de toate, în potenţialul fiecărui copil și în ideea că rolul adultului nu este să forţeze, ci să susţină și să dezvolte natural ceea ce există deja”, spune Tătar. Ea subliniază că „relaţia adult-copil: fără conexiune emoţională, încredere și siguranţă, orice educaţie rămâne superficială. Ceea ce diferenţiază cu adevărat Shichida este intenţia: nu urmărim doar informaţie sau rezultate rapide, ci formarea unui copil echilibrat, curios și capabil să înveţe firesc, pe termen lung.”
„Cred că metoda Shichida nu dezvoltă doar abilităţi vizibile, ci construiește, înainte de toate, o anumită structură interioară a copilului. Dincolo de memorie și concentrare, care se dezvoltă clar, cel mai valoros mi se pare felul în care copilul ajunge să se raporteze la învăţare: cu ușurinţă, curiozitate și încredere, nu cu teamă sau blocaje”, adaugă ea.
Părinții, piesa centrală a puzzle-ului
Schimbarea reală nu se produce doar în sala de curs, ci acasă. Părinții sunt esențiali în acest proces, iar metoda devine, în cele din urmă, și un ghid pentru ei.
„Rolul părinţilor în metoda Shichida este esenţial. Progresul copilului nu vine doar din ceea ce se întâmplă în cadrul programului, ci mai ales din ceea ce se continuă acasă, în relaţia de zi cu zi. De aceea, văd această metodă și ca pe un proces de educare a adultului, nu doar a copilului. Părinţii învaţă să aibă mai multă răbdare, să respecte ritmul copilului, să reducă presiunea și să fie mai prezenţi”, explică Monica Tătar.
Și transformările sunt vizibile atât la nivel cognitiv, cât și emoțional. „Dincolo de partea cognitivă, unde diferenţele se văd repede, eu observ în timp transformări mai profunde, legate de felul în care copilul se raportează la sine și la învăţare. Se dezvoltă vizibil memoria, ușurinţa în învăţarea limbilor străine, capacitatea de vizualizare, dar și abilităţile numerice, lingvistice și, treptat, gândirea analitică. Cele mai valoroase schimbări sunt cele interioare: mai multă încredere în sine, atenţie mai stabilă, răbdare firească și o relaţie sănătoasă cu învăţarea, fără presiune sau teamă.”
Mesajul final este unul care ar trebui să pună pe gânduri orice părinte din România. „Dacă ar fi să transmit un singur mesaj, acesta ar fi: viitorul educaţiei nu ţine de cât de repede învaţă un copil să citească sau să calculeze, ci de felul în care învaţă să gândească, să simtă și să aibă încredere în sine. O educaţie cu adevărat transformatoare începe cu relaţia, cu mediul și cu echilibrul dintre structură și respect pentru ritmul copilului. Nu construim doar abilităţi, ci fundaţii pentru o învăţare firească, pe termen lung. Părinţilor le-aș spune să iasă din logica grabei și a comparaţiei și să privească mai mult la echilibrul, curiozitatea și bucuria copilului de a descoperi. Pentru că miza reală nu este doar ce știe acum, ci ce fel de adult va deveni.”
