Un film filmat la Chicago a cucerit publicul la un festival din Columbia, spunând o poveste dureros de familiară pentru mulți români. Drama „Only Heaven Knows” explorează viața unei soții lăsate singure, cu datorii uriașe, după ce soțul ei, șofer de camion, dispare fără urmă. O realitate pe care, din păcate, o cunosc prea multe familii din România.
Viața dublă și secretele din spatele distanței
Filmul o urmărește pe Mira, o manichiuristă interpretată de Malika Kanatova, al cărei soț, șoferul de camion Eric, dispare subit. Tânăra femeie se trezește nu doar singură, ci și copleșită de datoriile uriașe lăsate în urmă de partenerul ei dependent de jocuri de noroc. V-ați gândit vreodată cum e să trăiți cu teama că omul de lângă dumneavoastră ascunde o viață dublă? Povestea rezonează puternic cu dramele a mii de familii de români, unde soții pleacă luni întregi ca șoferi de TIR, în timp ce soțiile rămân acasă să țină casa.
Regizoarea filmului, Nurzhamal Karamoldoeva, confirmă că inspirația vine din realități concrete. „Am auzit multe povești despre căsnicii care se destramă pentru că soții sunt plecați pentru perioade lungi lucrând pe drum, iar soțiile sunt lăsate singure, trăind vieți complet separate”, povestește aceasta.
Un film independent făcut cu sufletul
Până la urmă, un film independent nu se face bătând din palme. Echipa a lucrat cu actori neprofesioniști și a beneficiat de un sprijin emoționant din partea comunității kârgâze din Chicago. Oamenii și-au deschis casele și inimile pentru ca acest proiect să devină realitate. „Am strâns fonduri pe cont propriu, este o producție complet independentă și am avut un sprijin atât de mare din partea diasporei locale, care s-a implicat cu adevărat în timpul producției cu prânzuri, locații și ajutor general”, explică Karamoldoeva.
Programul de filmare a fost infernal. „A fost un program foarte strâns, iar filmul a fost filmat în afaceri reale în jurul orelor lor de program. Am utilizat pe deplin resursele pe care le aveam.”
Iar cea mai mare provocare a fost găsirea actorului pentru rolul lui Eric. Echipa și-a dorit un șofer de camion real, iar căutările au durat luni de zile. Potrivit Revistaioana, actorul Dauren Tashkenbaev a fost găsit abia în a patra zi de filmări. Cum vine asta? „Pentru primele zile ale filmului, am avut-o pe Mira căutându-l pe Eric atât pe ecran, cât și în afara lui, ceea ce mi s-a părut destul de emoționant. Au fost grozavi împreună, iar Dauren a ajuns să aducă mult din propria sa energie pe ecran, așa că a funcționat foarte bine.”
Teroarea raidurilor și viața de imigrant
Viața imigranților în SUA este departe de a fi simplă, mai ales când statutul lor legal este incert. Tensiunile provocate de raidurile ICE (agenția americană pentru imigrație) au adăugat un strat constant de frică. „Am filmat filmul între mai și iunie 2024, înainte ca lucrurile să devină cu adevărat rele”, recunoaște regizoarea. „Câteva luni după ce am filmat, lucrurile s-au intensificat cu adevărat”.
Frica a devenit o constantă a vieții de zi cu zi.
Dar spaima a atins cote maxime chiar la premieră. „Când eram la montaj, citeam mereu despre raiduri. În timpul premierei din Chicago, oamenii din echipa filmului erau îngrijorați să participe, deoarece raidurile ICE erau în plină desfășurare. Oamenii erau foarte precauți pentru că le era atât de frică, iar unii dintre ei trecuseră granița în SUA sau intraseră în țară în tot felul de moduri diferite. Lucrurile s-au schimbat atât de drastic în anul pe care l-am petrecut făcând filmul, încât nu ar fi fost fezabil să-l facem acum și tocmai atunci a devenit mai important.”
Chicagostan, comunitatea invizibilă
Și totuși, solidaritatea învinge teama. Scenariștii Jeff Man și Guljan Toktogul au reușit să surprindă pulsul unei diaspore pe care mulți o ignoră. „Oamenii din Asia Centrală numesc Chicago Chicagostan pentru că este o destinație foarte populară pentru imigranții kârgâzi și kazahi”, adaugă Karamoldoeva. „Există legături foarte strânse cu diaspora, dar comunitatea încă se simte invizibilă, iar acesta a fost un sentiment very palpabil la premiera noastră. Mulți dintre membrii publicului aflau despre dimensiunea diasporei kârgâze din oraș pentru prima dată. Sper ca acest film și altele asemenea să devină punți culturale pentru a face comunitatea mai vizibilă.”
Autenticitatea a fost cuvântul de ordine. „Povestea cu mașina de poliție pe care o vedeți în film s-a întâmplat în viața reală, iar mulți dintre actori au jucat versiuni ale lor înșiși. Este un film foarte personal și se simte foarte autentic din acest motiv.”
Viitorul cinematografiei din Kârgâzstan
Ambițiile regizoarei nu se opresc aici. Ea compară evoluția cinematografiei din țara sa cu boom-ul sud-coreean de acum două decenii, susținut de un public local avid de povești autohtone. Festivalul Internațional de Film de la Bișkek crește pe bune de la an la an. „Festivalul se impune ca acest punct focal nu doar pentru cineaștii regionali, ci și pentru oamenii care vin din întreaga lume, de la organizatori de festivaluri la critici”.
Succesul se bazează pe sprijinul intern. „Filmele noastre sunt foarte susținute de publicul local; există un public format pentru ele. Un fenomen similar s-a întâmplat în Coreea de Sud când prezența publicului local a stimulat efectiv cineaștii să ne exploreze meșteșugul, să ne provocăm și să devenim mai buni.”
Acum, Nurzhamal Karamoldoeva pregătește un nou proiect, „Taken”, a cărui acțiune se petrece în anii 1960. Filmul spune povestea unei tinere care încearcă să scape de o tradiție brutală. „Este despre o femeie de 18 ani care, după ce pică examenele de stat, este trimisă în munți îndepărtați pentru a evita zvonurile despre răpirea miresei, dar este totuși răpită și trebuie să plece într-o călătorie înapoi acasă și spre libertatea ei”.
