O piesă vestimentară vândută pe piața europeană va trebui să vină cu informații despre produs care rămân asociate acesteia, prin pașaportul digital. În paralel, regulile împotriva muncii forțate prevăd retragerea produselor neconforme. Pregătirea brandurilor pentru aceste cerințe diferă, iar segmentul de lux nu este ferit de dificultăți.
Iris Skrami, directoarea generală a Renoon, companie de gestionare a datelor de sustenabilitate din Amsterdam, distinge între verificarea lanțului de aprovizionare pentru identificarea muncii forțate și organizarea informațiilor utilizabile pentru fiecare produs.
Pașaportul digital urmărește produsul dincolo de raportarea anuală
Renoon lucrează cu comercianți precum Tod’s și Mugler. Skrami explică faptul că pașaportul digital al produsului (DPP), prevăzut de Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR), vizează orice produs introdus pe piața unică, indiferent unde este fabricat.
„Un DPP adaugă cerința ca produsul să fie pe primul loc, așadar nu este vorba despre o raportare pe care o faci o dată pe an, ci despre o infrastructură vie care trebuie să rămână asociată produsului”, a explicat Skrami pentru WWD.
Potrivit acesteia, o confuzie întâlnită în conducerea brandurilor privește punctul de pornire: respectarea cerințelor pașaportului nu presupune cartografierea completă a întregului lanț de aprovizionare de la început. Sunt necesare date de la furnizorii direcți și informații standardizate despre produs.
Skrami apreciază că autoritățile UE ar putea intensifica verificările acestor neconcordanțe.
Skrami distinge între auditarea retrospectivă a aprovizionării, folosită pentru identificarea muncii forțate, și transformarea informațiilor în date utilizabile pentru fiecare produs. A doua sarcină implică departamentele care se ocupă de materiale, respectarea legii, infrastructura digitală și marketingul adresat consumatorilor.
„Multe dintre companiile care vin la noi se tem că datele vor fi cel mai mare obstacol, când, de fapt, guvernanța și colaborarea dintre departamente, fără compartimentare, sunt cruciale”, a adăugat ea.
Companiile cu structuri mai suple, obișnuite să lucreze între departamente, pot răspunde mai repede, spune directoarea Renoon. Cele în care această colaborare este redusă sau inexistentă întâmpină dificultăți mai mari.
Fast-fashion și luxul pornesc cu avantaje diferite
Capacitatea de a integra pașaportul digital depinde de organizarea producției și de accesul la informațiile furnizorilor. Evaluările celor două specialiste disting trei situații:
- Fast-fashion: deși criticat frecvent pentru impactul social și de mediu, acest segment are lanțuri de aprovizionare agile și puternic digitalizate, care pot facilita integrarea pașaportului digital, potrivit lui Skrami.
- Ultra-fast-fashion: ritmul rapid al lansărilor și producția cu costuri reduse lasă puțin loc verificărilor privind siguranța produselor, conformitatea substanțelor chimice și compoziția materialelor. Skrami consideră acest model mai vulnerabil la cerințele pașaportului digital.
- Lux: puține lanțuri de aprovizionare sunt transparente dincolo de primul nivel, cel al furnizorilor direcți, numit Tier 1, avertizează Marissa Brock, directoare senior pentru politici și afaceri guvernamentale la Sourcemap. În plus, furnizorii din acest segment pot avea dificultăți mai mari în adoptarea noilor tehnologii de sustenabilitate.
Anchetele recente privind exploatarea muncii în Italia au evidențiat deficiențe în supravegherea producției externalizate pentru Armani, Dior, Valentino și Loro Piana. Unități operaționale sau filiale italiene ale acestor companii au fost plasate sub administrare judiciară de instanțe din Milano, relatează WWD.
Pentru lux, infrastructura digitală poate avea însă și utilizări după vânzare. Skrami spune că tehnologia accesibilă printr-un cod scanabil poate susține verificarea autenticității, serviciile de reparații și revânzarea. Folosite strategic, aceste funcții pot întări relația cu clienții.
Cunoașterea materialului nu acoperă întregul traseu al hainei
Sourcemap, companie cu sediul la New York, dezvoltă software prin care firmele își pot urmări întregul lanț de aprovizionare. Brock consideră că industria modei nu este pregătită pentru valul de legislație europeană privind transparența și trasabilitatea, adică posibilitatea de a urmări proveniența și traseul produselor.
Multe branduri cunosc deja originea materiilor prime folosite frecvent: bumbac, poliester, lână, mătase și cașmir. Riscurile mai mari apar, în evaluarea sa, la producătorii de componente, producătorii de articole finite și deținătorii licențelor de brand. Rețelele lor globale, dispersate și complexe, îngreunează urmărirea metalelor, materialelor plastice și accesoriilor.
Brock spune că subcontractarea neautorizată este o problemă întâlnită în toate industriile. Pentru identificarea ei, clienții Sourcemap verifică dacă fiecare produs ieșit dintr-o fabrică poate fi legat de o materie primă intrată acolo și dacă, la fiecare nivel al producției, există capacitatea necesară volumelor realizate.
Regulile privind munca forțată permit retragerea produselor
Dintre măsurile europene, Brock consideră Regulamentul privind munca forțată (EUFLR) cel mai mare și mai imediat risc pentru modă. Acesta permite autorităților să investigheze suspiciuni în orice punct al aprovizionării și, dacă sunt confirmate, să facă publice numele companiilor implicate.
Potrivit lui Brock, UE a indicat deja că aplicarea regulilor va viza brandurile și comercianții mari. Aceștia vor trebui să retragă de pe piață produsele care nu respectă regulamentul. Necunoașterea propriului lanț de aprovizionare nu va mai putea servi drept apărare credibilă.
Companiile care au lucrat deja la respectarea interdicțiilor americane privind munca forțată pot folosi o parte din aceleași metode, apreciază ea: identificarea furnizorilor până la materiile prime și urmărirea traseului pentru fiecare comandă.
Calendarul apropiat cere atenție înainte de 2028 și 2029
Directiva privind diligența necesară a întreprinderilor în materie de durabilitate (CSDDD), referitoare la verificările de sustenabilitate ale companiilor, și pașapoartele digitale sunt asociate în relatarea WWD cu termene din 2028 și 2029. Acest orizont poate crea o falsă senzație că pregătirea mai poate aștepta.
„Ceea ce este evident este efectul cumulat asupra industriei: o schimbare la nivelul întregului sistem, în fiecare etapă a lanțului valoric, cu mai multe acte legislative care intră în vigoare deodată”, a declarat pentru WWD María Luisa Martínez Díez, vicepreședintă pentru afaceri publice la Global Fashion Agenda. Organizația de sustenabilitate convoacă Global Fashion Summit la Copenhaga în fiecare iunie.
Martínez Díez atrage atenția asupra cerințelor cu termene mai apropiate, care solicită date despre aprovizionare și dovezi ale respectării regulilor:
- Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje a început să se aplice în august.
- Directiva privind capacitarea consumatorilor pentru tranziția verde are aplicarea deplină prevăzută în septembrie.
- Regulamentul privind defrișările va impune trasabilitate completă până la nivelul fermei până la sfârșitul anului 2027.
Pregătirea tehnică avansează diferit de la o cerință la alta.
„Vedem progrese reale din partea actorilor importanți în domenii specifice, precum trasabilitatea și cartografierea furnizorilor, alături de dezvoltări încă în curs în alte domenii, precum interoperabilitatea datelor la nivelul producătorilor”, a explicat Martínez Díez. Interoperabilitatea înseamnă că sistemele producătorilor pot schimba și utiliza date între ele.
„Pentru unele cerințe, precum cele de performanță în materie de proiectare ecologică din ESPR, industria ar putea aștepta mai multă certitudine juridică înainte de a se angaja să construiască sisteme noi sau să le integreze pe cele existente”, a adăugat vicepreședinta organizației.
Furnizorii suportă munca și costurile producerii datelor
Obligația legală de conformare revine brandurilor, dar munca operațională și povara financiară a producerii datelor necesare cumpărătorilor ajung la furnizori, explică Martínez Díez. Ea cere o colaborare strânsă între cele două părți și subliniază că această împărțire a sarcinilor nu înlătură responsabilitățile brandurilor.
În evaluarea sa, efectul pașapoartelor digitale trebuie privit împreună cu obligațiile de răspundere extinsă a producătorilor, criteriile de proiectare ecologică și interdicția recent adoptată privind distrugerea mărfurilor nevândute. Costul inacțiunii privește companiile indiferent de segmentul de preț.
Martínez Díez recomandă brandurilor să înceapă de acum cartografierea furnizorilor și organizarea datelor existente despre produse, fără să aștepte regulile finale.
