Sănătatea mintală a adolescenților nu mai ține doar de cabinet sau de școală. Ea se vede acasă, în felul în care copilul învață, doarme, mănâncă și își găsește locul într-un grup. Iar efectele nu sunt doar personale. OECD estimează că afecțiunile psihice reduc anual PIB-ul Uniunii Europene cu aproximativ 1,7%.
Un studiu publicat în JAMA Psychiatry, la care au participat peste 600.000 de adolescenți finlandezi, arată un lucru important pentru părinți: riscul de a dezvolta tulburări psihice crește atunci când un prieten apropiat trece prin astfel de probleme. Legătura a fost observată mai puternic la elevii de liceu. În plus, materialul publicat de The New York Post notează că riscul a fost mai mare la adolescenții ai căror prieteni aveau o predispoziție genetică pentru astfel de afecțiuni.
Asta nu înseamnă că fiecare prietenie nouă trebuie privită cu teamă. Mai degrabă, părinții ar trebui să fie atenți la dinamica grupului, la modul în care adolescenții vorbesc despre tristețe, anxietate sau lipsă de speranță și la efectul acestor discuții. Contează dacă un copil se simte mai bine după ce vorbește sau dacă rămâne blocat în aceleași stări.
Psihoterapeutul cognitiv-comportamental Laura Găvan explică faptul că adolescența este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea psihologică. În această perioadă, tinerii își construiesc identitatea, își conturează valorile și caută apartenența la un grup. Dacă în copilărie părinții sunt principala sursă de siguranță și validare, în adolescență această nevoie este împărțită tot mai mult cu prietenii. Din acest motiv, influența grupului devine firească și foarte puternică.
Specialista atrage atenția că interdicțiile de tipul „Nu te mai vezi cu fata aceea” sau „Grupul ăsta îți face rău” nu reprezintă soluția. Când părinții încearcă să controleze anturajul, adolescentul poate deveni mai secretos și poate comunica mai puțin cu familia. În plus, o astfel de interdicție poate transforma prietenia într-un simbol al independenței și, tocmai de aceea, într-o relație și mai atrăgătoare.
Potrivit Lyla, trebuie luat în calcul și faptul că nu întotdeauna grupul creează problema. Laura Găvan spune că adolescenții care trec prin dificultăți asemănătoare tind să se apropie unii de alții. Un tânăr anxios poate simți că este înțeles mai bine de cineva care trăiește aceleași emoții, iar un adolescent deprimat poate căuta persoane cu experiențe similare.
Există însă o diferență clară între discuțiile care ajută și cele care întrețin starea de rău. Atunci când adolescenții vorbesc ore întregi despre probleme, nedreptăți sau experiențe negative fără să ajungă la soluții, apropierea dintre ei poate crește, dar și tristețea ori anxietatea se pot menține sau amplifica. Un semn util pentru părinți este ce se întâmplă după conversație. Dacă adolescentul pare mai liniștit și mai puțin apăsat, sprijinul primit i-a fost de folos. Dacă, în schimb, după astfel de schimburi repetate se izolează, devine mai iritabil sau ajunge să vadă totul doar în negru, acel tip de sprijin nu mai este suficient.
OECD avertizează că degradarea stării de bine a noilor generații a început înainte de pandemie, iar un număr record de adolescenți raportează anxietate și depresie. Efectele se văd și în dificultăți școlare, integrare slabă pe piața muncii și dependență mai mare de ajutoarele sociale. În același timp, depresia, anxietatea și tulburările asociate consumului de alcool generează costuri medicale de aproximativ 76 de miliarde de euro anual, adică 6% din bugetele de sănătate ale UE.
Acasă, Laura Găvan recomandă o abordare echilibrată: părinții să cunoască prietenii copilului, să arate interes autentic pentru relațiile lui și să creeze un climat în care adolescentul să poată vorbi deschis. Întrebările fără critică și disponibilitatea de a asculta sunt mai utile decât judecățile sau avertismentele repetate. Cel mai important factor de protecție rămâne relația dintre adolescent și familie.
Nu orice zi proastă înseamnă o problemă gravă. Totuși, dacă timp de câteva săptămâni apar retragerea din activitățile care înainte făceau plăcere, izolarea socială, modificări importante ale somnului sau alimentației, scăderea performanțelor școlare, iritabilitatea accentuată, lipsa speranței și autocritica excesivă, aceste semne nu ar trebui puse automat pe seama vârstei.
